Pe măsură ce sărbătorile de Crăciun se apropie, dezbateri aprinse asupra menținerii anumitor tradiții creștine în sfera publică. De exemplu, în Spania în ultimii ani, amplasarea scenelor de naștere în clădirile municipale, piese de Crăciun în școlile publice și organizarea paradei celor Trei Regi au fost destul de controversate.
Acum, Uniunea Europeană se află în centrul dezbaterii, ca urmare a „liniilor directoare pentru comunicare incluzivă” – susținute de comisarul pentru egalitate Helena Dilli – care vizează funcționarii publici europeni să evite în comunicările lor orice limbă care ar putea ofensa sentimentele cetățenilor – sau, în cel mai bun caz, să-i facă să se simtă „străini” în Uniunea Europeană – în multe aspecte diferite, inclusiv religie. În acest scop, li s-a recomandat înlocuirea expresiei „Crăciun Fericit” cu „Sărbători fericite” și să evite folosirea unor nume cu un inconfundabil iz creștin – precum Ioan și Maria – atunci când exemplificau anumite situații.
Nu există nicio îndoială că pluralismul și diversitatea religioasă sunt elemente esențiale ale societăților democratice. Uniunea Europeană nu este străină de această realitate, deoarece unul dintre textele sale fundamentale – Carta Drepturilor Fundamentale – afirmă că trebuie să respecte diversitatea culturală, religioasă și lingvistică.
Este important de subliniat că Uniunea nu se angajează să „promoveze” diversitatea, ci doar să „respecteze” pluralismul existent Respectul presupune asumarea unei poziții de acceptare a propriei realități sociale, abținându-se de la orice intervenție directă asupra acesteia care urmărește să-și modifice. configurație. Această concluzie este și mai evidentă atunci când vorbim despre diversitatea religioasă. Orice acțiune publică în acest domeniu ar însemna intervenția pe „piața liberă” a credințelor, astfel încât unii cetățeni să se simtă înclinați să adere la o credință minoritară de dragul pluralismului religios.
O astfel de atitudine ar contraveni secularismului sau neutralității religioase care este unul dintre principiile fundamentale care ghidează atitudinea majorității statelor europene față de religie. În sensul său cel mai de bază, acest principiu interzice identificarea statului cu orice confesiune religioasă, precum și orice sprijin nejustificat pentru o credință față de alta.
Uniunea Europeană nu și-a definit poziția cu privire la religie. Așa-numitul Tratat privind funcționarea Uniunii Europene a afirmat doar că respectă și nu prejudecă modelele de relații ale statelor membre în acest domeniu. În același timp, însă, recunoaște contribuția confesiunilor religioase la formarea Europa și se angajează să dialogheze deschis și transparent cu aceștia. Din acest regulament se pot trage cel puțin două concluzii. Pe de o parte, că Uniunea nu se identifică cu nicio credință religioasă și, pe de altă parte, că se disociază de pozițiile laice/seculariste, adică ostilitatea față de religie.
Când se leagă aceste două dimensiuni – diversitatea și neutralitatea religioasă – nu este deloc surprinzător că aceste linii directoare au fost retrase imediat. Diversitatea religioasă rezultă din exercitarea pașnică a libertății religioase de către indivizi – consacrat în Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale – care pot adera în mod liber la o credință religioasă, pot schimba religia sau pot rămâne complet departe de fenomenul religios. Prin urmare, ia naștere spontan din societate și nu poate fi creată artificial prin politici publice, deoarece aceasta ar interfera cu drepturile fundamentale ale cetățenilor.
Prin urmare, când vine vorba de diversitatea religioasă, singurul rol pe care Uniunea Europeană – și statele membre – trebuie să îl joace este să o gestioneze în mod corespunzător. Aceasta presupune, în primul rând, garantarea egalității tuturor cetățenilor în exercitarea drepturilor și libertăților lor, eliminarea situațiilor de discriminare (pe baza religiei). În al doilea rând, să rezolve eventualele tensiuni care pot apărea între grupurile sociale concurente, nu prin susținerea unuia dintre ele în detrimentul altora, ci prin crearea condițiilor astfel încât acestea să se poată tolera și respecta reciproc.
Pe scurt, gestionarea adecvată a diversității religioase nu necesită invizibilitatea creștinismului, ci mai degrabă asigurarea faptului că minoritățile își au locul și în sfera publică, ceea ce este perfect compatibil cu respectul pentru tradițiile și cultura popoarelor care alcătuiesc societatea europeană.
