Patru tipuri de atracție reciprocă - unul bun și trei nu atât de bun
Atașamentul este un proces reciproc de formare a legăturilor emoționale între oameni care persistă la nesfârșit, chiar și atunci când oamenii sunt separați. Pentru adulți, atașamentul este o abilitate utilă și o nevoie umană. Pentru copii, este o necesitate vitală și prima experiență psihologică din care se construiește o abordare a relațiilor în viitor.
Atașamentul ca instrument de interacțiune cu cei dragi nu este conectat în creierul unui copil, ci se formează în timpul comunicării cu un adult semnificativ. De obicei, acesta este mama sau tata, mai rar – bunica sau altcineva, dacă copilul a rămas fără părinți. Într-o familie în care domnește pacea, liniștea și înțelegerea reciprocă, iar copilul crește în dragoste și îngrijire, copilul își dezvoltă un atașament normal, pe care psihologii îl numesc „de încredere”.
„Într-un mediu nesănătos și cu comportamentul conflictual, instabil al unui adult semnificativ, apare tulburarea de atașament – o disfuncție emoțională în care copilul și adultul care se dezvoltă din el nu sunt capabili să creeze relații puternice, sănătoase, pe termen lung cu alți oameni”, explică Evgenia Smolenskaya, psiholog clinician la Centrul de Sănătate Mintală.
Încălcarea atașamentului se manifestă prin neîncredere, temeri, anxietăți, vigilență, dificultăți de adaptare, dorință de codependență, tulburări de comportament, a căror esență se rezumă la un singur lucru - incapacitatea de a alege partenerul potrivit și de a construi o relație fericită. Cum să identifici încălcările atașamentului și ce să faci cu ele - spune expertul nostru Evgenia Smolenskaya.
Cauzele atașamentului rupt
Teoria atașamentului a fost fundamentată la începutul anilor 1960 și 70 de psihiatrul și psihanalistul englez John Bowlby, în colaborare cu psihologul Mary Ainsworth, care a descris fenomenul ca un contact emoțional strâns între un copil și o mamă. De-a lungul timpului, Bowlby și-a dat seama că legătura formată în copilărie joacă un rol activ pe tot parcursul vieții, influențând relațiile interpersonale și toate procesele cognitive.
La sfârșitul anilor 1980, oamenii de știință au continuat să dezvolte ideile lui Bowlby și Ainsworth și au descoperit că interacțiunea dintre parteneri în dragoste, prietenie și chiar relații de afaceri este similară cu relația dintre un copil și un părinte. La fel ca legătura dintre mamă și copil, unde fiecare primește binecuvântările și sprijinul său, tot așa relațiile romantice sunt o bază sigură, un sistem care îl ajută pe fiecare în cuplu și ambele împreună reflectă influențe interne și externe, adaptându-se la dificultăți și bucurii.
Descoperirea cheie a oamenilor de știință a fost faptul că principiile formate în contactele părinte-copil afectează atașamentul în relațiile romantice. Tipul de atașament se stabilește în copilăria foarte fragedă și rămâne stabil pe tot parcursul vieții, deși poate fi influențat de experiența dobândită. Cu alte cuvinte, o persoană poate fi crescută într-un mediu sigur, dar după ce a trecut printr-o experiență negativă într-o relație de dragoste, dezvoltă o încălcare a atașamentului - și invers. Este posibil să corectați situația în bine, dar este foarte dificil, deoarece se dezvoltă anumite modele de comportament care trebuie schimbate și nu se poate face fără ajutorul unui specialist.
Tipuri de atașamente și cum diferă
Psihologii identifică patru tipuri principale de atașament într-o relație. Dintre acestea, numai de încredere este caracterizată ca fiind acceptabilă din punct de vedere calitativ pentru fericirea personală, iar celelalte trei sunt considerate încălcări care interferează cu aceasta.
1. Tip fiabil de atașament
Caracterizat printr-o imagine pozitivă despre sine și o imagine pozitivă a celorlalți – adică o persoană cu acest tip știe să se prețuiască și să aibă încredere în ceilalți. Persoanele cu atașament sigur sunt deschiși față de un partener, nu se tem de intimitatea emoțională, își doresc și pot fi iubitoare și sincere. Potrivit psihologilor, șansele de armonie într-o viață împreună sunt cele mai mari pentru personajele cu un atașament sigur, ceea ce contribuie la o percepție pozitivă a relațiilor romantice și la satisfacția generală.
2. Tipul de atașament anxios
Caracterizat printr-o imagine negativă a lui însuși și o imagine pozitivă a celorlalți („Sunt rău / o, ei sunt buni”): acest tip se chinuiește cu îndoieli și anxietăți, mai ales dacă obiectul iubirii este rece sau rezervat. O persoană cu atașament anxios se caracterizează printr-o dorință arzătoare de intimitate emoțională, o nevoie de confirmare constantă a sentimentelor unui partener, ceea ce duce adesea la codependență în relații. Persoanele cu un astfel de atașament se caracterizează prin îndoială de sine, gelozie, expresie emoțională.
3. Tipul de atașament care respinge evitarea
Psihologii atribuie al treilea și al patrulea tip de atașament celor care sunt dobândite la vârsta adultă, ca urmare a experienței: acestea sunt necunoscute copiilor. Atașamentul care respinge evitarea este caracteristic persoanelor independente, pentru care un grad ridicat de apropiere și deschidere în sentimente este inacceptabil. Cel mai adesea, sunt egoiști, deoarece modelul lor „de lucru” este o imagine pozitivă a lor și o imagine negativă a celorlalți, ceea ce explică distanțarea în relațiile romantice. Acest tip de atașament este în defensivă, suprimându-și și ascunzându-și emoțiile.
4. Atașamentul anxios-evitant
Acest tip de atașament se caracterizează printr-o imagine negativă despre sine și o imagine negativă despre ceilalți și se manifestă de obicei la cei care au suferit efectiv într-o relație – din cauza abuzului fizic, moral sau sexual. Este dificil pentru astfel de oameni să fie iubitori și deschiși, în ciuda dorinței de intimitate. Dorința de a se îndepărta este dictată de teama de a fi respins și de disconfortul de la contacte de orice fel. Ei nu numai că nu au încredere într-un partener, dar nici nu se consideră demni de iubire.
Cum afectează tipul de atașament relațiile
Oamenii norocoși cu un tip de atașament sigur au mai multe șanse să fie mulțumiți de relații decât cei cu alte opțiuni – atât înțelegere reciprocă în comunicare, cât și interacțiune sexuală. Ei vor intimitate, apreciază devotamentul, au încredere unul în celălalt și au toate șansele la un fabulos „și au trăit fericiți pentru totdeauna”.
În același timp, relațiile pe termen lung se petrec la persoanele cu alte tipuri de atașament. De exemplu, un tip anxios este capabil de relații pe termen lung, în timp ce suferă la nesfârșit de multe experiențe negative. Astfel de personaje se tem să nu fie abandonate, nu sunt siguri de semnificația lor pentru partener și sentimentele lui. În fiecare zi trăiesc contrar credințelor lor, luptându-se să-și păstreze fericirea fragilă.
Aproape jumătate dintre adulții de astăzi – oamenii de știință spun că cifra este de 45% – nu au dezvoltat un atașament sigur față de părinții lor în copilărie. Din păcate, acesta nu este doar un fapt din trecut, ci este ceva care afectează toată viața. Tulburările de atașament afectează sănătatea mintală și calitatea relațiilor, și nu doar cu cei dragi. Perfecționismul, codependența, contradependența și anxietatea generală pot fi, de asemenea, rezultatul tulburărilor de atașament.
Tipul de atașament format închide legăturile într-un cerc vicios, obligându-te să repeți inconștient aceleași scenarii pentru dezvoltarea relațiilor, reproducând modelul „rupt” iar și iar și, ceea ce este deosebit de trist, trecând codul de relație greșit. din generatie in generatie. De aceea, după identificarea problemei, este necesar să se lucreze la ea - pentru a învăța cum să construiți relații normale cu ajutorul psihanalizei și al terapiei potrivite și să transmiteți îndemânarea potrivită prin moștenire.
