Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat o Recomandare și o Rezoluție privind dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități. Ambele oferă linii directoare importante în procesul de implementare a drepturilor omului în acest domeniu pentru anii următori.
Amandoua Recomandare si Rezoluţie au fost aprobate cu o majoritate foarte mare de voturi în cursul Sesiunea de primăvară a Adunării la sfarsitul lunii aprilie. Fiecare grup politic, la fel ca toți vorbitorii din timpul dezbaterii, au susținut raportul și recomandările acestuia, confirmând astfel cu fermitate drepturile persoanelor cu dizabilități ca parte a agendei europene.
Doamna Reina de Bruijn-Wezeman, de la Comisia pentru afaceri sociale, sănătate și dezvoltare durabilă a Adunării, a condus ancheta Adunării asupra chestiunii care a durat aproape doi ani. Ea și-a prezentat acum constatările și recomandările în plenul Adunării, în urma unei unanime aprobarea in comisie.
Ea a spus Adunării că „persoanele cu dizabilități au aceleași drepturi ale omului ca tine și ca mine. Ei au dreptul de a trăi independent și de a primi servicii comunitare adecvate. Acest lucru se aplică indiferent cât de intens este nevoie de sprijin.”
Ea a adăugat că „Dezinstituționalizarea, în opinia mea, este o piatră cheie pentru a pune capăt constrângerii în sănătatea mintală. Dreptul persoanelor cu dizabilități la egalitate și incluziune este acum recunoscut la nivel internațional, în special datorită ONU. Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, CDPD, adoptată în 2006.”
Doamna Reina de Bruijn-Wezeman, ca ultim punct al prezentării sale, a declarat: „Facem apel la Parlamentul să ia măsurile necesare pentru a abroga progresiv legislația care autorizează instituționalizarea persoanelor cu dizabilități, precum și legislația privind sănătatea mintală care permite tratamentul fără consimțământ și nu sprijină. sau să aprobe proiectele de texte legislative care ar face mai dificilă dezinstituționalizarea reușită și semnificativă și care contravin spiritului literei CRPD.”
Avizul Comitetului
În cadrul procedurilor obișnuite ale Adunării Parlamentare a fost prezentată așa-numita Opinie asupra raportului unei alte comisii parlamentare. Dna Liliana Tanguy de la Comisia pentru egalitate și nediscriminare a prezentat avizul comisiei. Ea a menționat că „adunarea și-a confirmat în mod repetat sprijinul pentru respectarea deplină a drepturilor persoanelor cu dizabilități”. Ea a felicitat-o pe doamna Bruijn-Wezeman pentru raportul său, despre care a declarat că evidențiază clar de ce dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități trebuie să fie o parte integrantă a acestei abordări.
Ea a adăugat că și ea „dorește să o felicite pe raportoare pentru că raportul său depășește simplele poziții politice. Atrage atenția asupra măsurilor concrete pe care statele le pot și ar trebui să le ia pentru a asigura un proces de dezinstituționalizare relevant, eficient și durabil, respectând pe deplin drepturile persoanelor cu dizabilități, precum și sursele de finanțare pentru a realiza acest lucru.”
Plasat într-o instituție este pus în pericol
Doamna Reina de Bruijn-Wezeman, în prezentarea raportului său, a subliniat că „plasarea în instituții afectează viețile a peste un milion de cetățeni europeni și reprezintă o încălcare generalizată a drepturilor prevăzute în articolul 19 din CDPD, care solicită la un angajament ferm față de dezinstituționalizare.”
Acest lucru trebuie văzut din perspectiva că persoanele cu dizabilități sunt unele dintre cele mai vulnerabile persoane din societatea noastră. Iar faptul că este plasat în instituții „îi pune în pericol de încălcare sistemică și individuală a drepturilor omului, iar mulți suferă violență fizică, mentală și sexuală”, a spus ea Adunării.
Că nu sunt cuvinte goale a fost confirmat ferm atunci când dl Thomas Pringle din Irlanda, care a vorbit în numele Grupului de Stânga Europeană Unificată, a ales să dea câteva exemple din Irlanda și chiar din propria circumscripție electorală, în care abuzul sexual asupra rezidenților unui centru a avut Vino la lumina. El le-a spus parlamentarilor din toată Europa că a existat o lungă istorie de abuzuri în Irlanda care au fost expuse în ultimii zece ani sau mai mult, guvernul fiind nevoit să-și ceară scuze cetățenilor în mod regulat.
„A fost doar o chestiune de timp până când persoanele cu dizabilități vor trebui să le ceară scuze pentru neglijența și abuzul pe care le-au primit în timp ce erau cazați de către stat”, a adăugat Thomas Pringle.
Doamna Beatrice Fresko-Rolfo, vorbind în numele grupului Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), a remarcat că persoanele cu dizabilități și familiile lor se confruntă adesea cu o confuzie în sistemul instituțional în detrimentul drepturilor lor cele mai elementare. „De cele mai multe ori, sunt plasați în instituții când ar putea foarte bine să înflorească în afara lor”, a subliniat ea.
Ea a spus Adunării că ea personal „împărtășește toate argumentele cu privire la beneficiile care ar rezulta din dezinstituționalizare, atât pentru stat, pentru oamenii în cauză, cât și pentru modelele noastre de societate”. Ea a adăugat că „Pe scurt, o nouă politică de sănătate care s-ar baza pe o creștere a resurselor umane și financiare pentru îngrijirea în oraș”.
Cei mai vulnerabili și mai provocați cetățeni
Domnul Joseph O'Reilly, vorbind în numele Grupului Partidului Popular European și Creștin Democrat, a subliniat că „adevărata măsură a unei societăți civilizate este modul în care aceasta răspunde cetățenilor săi cei mai vulnerabili și mai provocați”. Și a explicat-o, când a spus: „De prea mult timp, răspunsul nostru față de persoanele cu dizabilități a fost instituționalizarea, aruncarea cheilor și îngrijire extrem de inadecvată, dacă nu abuz. Trebuie să dezinstituționalizăm persoanele cu tulburări psihice. Tratamentul psihiatric este și a fost Cenușăreasa medicinei.”
Dl Constantinos Efstathiou din Cipru a comentat în continuare despre necesitatea de a avea grijă de cei vulnerabili: „Ani de zile, instituționalizarea s-a dovedit a fi scuza pentru a nu ne asuma responsabilitatea, o responsabilitate și o datorie specială de a avea grijă de cei vulnerabili”. El a adăugat că „Practica îngrădirii și uitării nu mai este acceptabilă. Co-cetățenii noștri care se întâmplă să fie vulnerabili trebuie să fie sprijiniți și liberi să-și exercite drepturile omului ca o chestiune de principiu, indiferent de cost sau efort.”
Doamna Heike Engelhardt din Germania a menționat că „Societatea noastră în ansamblu este chemată să ofere forme de locuințe incluzive în care bătrânii și tinerii să trăiască împreună, în care persoanele fără handicap și persoanele cu nevoi de asistență să trăiască împreună ca vecini. Astfel de forme de viață ne aduc mai aproape de acest scop.”
„Este important și corect ca sănătatea mintală să aibă locul ei aici în Consiliul Europei”, a adăugat ea. „Trebuie să ne asigurăm că recomandările noastre respectă Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități din 2006. Convenția înțelege că drepturile omului se aplică tuturor. Ele nu sunt divizibile. Persoanele cu dizabilități trebuie să poată lua propriile decizii ca membri activi ai societății. Suntem aici astăzi pentru a ne apropia puțin de acest obiectiv.”
Este necesară dezinstituționalizarea
Dna Margreet de Boer, din Țările de Jos, a menționat că Trecerea către dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități este atât necesară, cât și cerută de obligațiile statelor privind drepturile omului, în cazul în care plasarea în instituții ar trebui abandonată. Este încă folosit mult prea des în tot felul de îngrijiri, atât pentru persoanele cu dizabilități fizice, cât și pentru persoanele cu probleme psihiatrice.”
„Scopul final al dezinstituționalizării este acela de a permite persoanelor cu dizabilități să trăiască o viață obișnuită în locuri obișnuite, să trăiască independent în comunitatea lor, în condiții de egalitate cu ceilalți”, a menționat doamna Fiona O'Loughlin din Irlanda.
Apoi a ridicat întrebarea retorică „Ce trebuie să facem pentru a realiza asta?” La care ea a răspuns cu declarația: „Avem nevoie de o desfășurare cuprinzătoare a formării de conștientizare a dizabilității, în conformitate cu modelul de dizabilitate pentru drepturile omului. Numai atunci putem începe să ne confruntăm cu părtinirile inconștiente și să vedem și să prețuim persoanele cu dizabilități pentru ceea ce sunt ei ca cetățeni ai societății, capabili să contribuie la societate și să trăiască independent.”
Și este necesară creșterea gradului de conștientizare. Domnul Antón Gómez-Reino din Spania a exprimat convingerea, că „trăim într-o perioadă dificilă pentru egalitate, există multe forțe întunecate și în democrațiile noastre, pun discursuri de prejudecăți pe masă. Și tocmai de aceea trebuie să ne consolidăm angajamentul față de acele persoane cu dizabilități.”
În concordanță cu ceilalți vorbitori, el a exprimat: „Nu este acceptabil ca răspunsul la cetățenii noștri cu dizabilități să fie izolare fără alternativă, uitarea ei și este încălcarea și absența drepturilor”. El a subliniat că, „Trebuie să trecem dincolo de viziuni simple, patologizante și segregatoare pe care unii încă le apără, și acele modele care rezolvă numai și exclusiv cu privarea de libertate. Aceste situații necesită o mai mare sensibilitate și, mai ales, un angajament mai mare din partea legiuitorilor și a publicului.”
Strategie pe termen lung
Doamna Reina de Bruijn-Wezeman în prezentarea sa a arătat clar că o provocare cheie este să se asigure că procesul de instituționalizare în sine este desfășurat într-un mod care respectă drepturile omului.
Procesul de dezinstituționalizare, a explicat ea, „necesită o strategie pe termen lung care să asigure că îngrijirea de bună calitate este disponibilă în cadrul comunității. Pe măsură ce persoanele instituționalizate sunt reintegrate în societate, este nevoie de un serviciu social cuprinzător și de sprijin individualizat în procesul de dezinstituționalizare pentru a sprijini aceste persoane și, în multe cazuri, familiile lor sau alți îngrijitori. Un astfel de sprijin trebuie să fie însoțit de accesul specific la servicii din afara instituțiilor care să permită persoanelor să obțină îngrijire, muncă, asistență socială, locuințe etc.
Ea a avertizat că „dacă procesul de dezinstituționalizare nu este gestionat corespunzător și fără luarea în considerare a nevoilor speciale ale fiecărei persoane în cauză, acest lucru poate avea consecințe nefericite”.
Domnul Pavlo Sushko din Ucraina a confirmat că acest lucru ar fi necesar, pe baza experienței din țara sa. El a menționat că „Multe țări europene au strategii de dezinstituționalizare sau cel puțin au adoptat măsuri într-o strategie mai largă privind persoanele cu handicap”. Dar, de asemenea, că acestea trebuie făcute în funcție de condițiile existente ale acelei țări.
El a spus că „Fiecare țară are propriul ritm și progresul său în această reformă”. Un punct de vedere împărtășit de alți vorbitori.
Împărtășirea experiențelor
Câțiva vorbitori au menționat scena țărilor lor atât cele bune, cât și cele rele. S-au remarcat exemplele bune din Suedia menționate de doamna Ann-Britt Åsebol. Ea a subliniat că persoanele cu dizabilități au dreptul la propria locuință în Suedia și la sprijinul necesar pentru a putea duce o viață independentă. Au fost menționate și alte exemple din Azerbaidjan și chiar din Mexic.
a spus doamna Reina de Bruijn-Wezeman The European Times că a fost mulțumită de împărtășirea experiențelor naționale ca parte a procesului de dezinstituționalizare în diferite țări, ceea ce fusese indicat de vorbitorii Adunării.
În încheierea dezbaterii, dna Reina de Bruijn-Wezeman a făcut un comentariu legat de o preocupare financiară a unor factori de decizie politică cu privire la persoanele cu dizabilități complexe. Ea a spus că „Îngrijirea instituționalizată plătește mulți bani pentru un rezultat mai slab în ceea ce privește calitatea vieții”. Totuși, ea a confirmat și că este adevărat că dezinstituționalizarea este costisitoare în perioada de tranziție, când instituțiile încă funcționează și începe îngrijirea comunitară. Dar acest lucru se întâmplă doar în acest timp de tranziție pe care ea a estimat că este de 5 până la 10 ani.
Dna Reina de Bruijn-Wezeman, reflectând asupra dezbaterii, a spus The European Times că a apreciat sprijinul larg al raportului său și al Rezoluției și Recomandării. Totuși, ea a remarcat și că au existat câteva „dar”. Ea s-a referit, printre altele, la declarația dlui Pierre-Alain Fridez din Elveția, care, deși susținea pe deplin obiectivele raportului, și-a exprimat un „dar”. El credea că, pentru unele cazuri, instituționalizarea este, din păcate, singura soluție din mai multe motive. El a subliniat astfel de cazuri ca fiind un nivel foarte ridicat de dependență de droguri și epuizarea îngrijitorilor familiei.
Dreptul de a alege și demnitate
Într-un discurs de încheiere, președintele Comisiei pentru afaceri sociale, sănătate și dezvoltare durabilă, dna Selin Sayek Böke, a reiterat că „fiecare individ are dreptul să aleagă cum dorește să trăiască, cu cine trăiește, unde locuiește și modul în care își desfășoară experiențele zilnice. Fiecare individ are dreptul la demnitate. Și, ca atare, toate politicile noastre trebuie de fapt să urmărească să protejăm și să garantăm acea demnitate, dreptul la o viață demnă. Și acesta este principiul călăuzitor în schimbarea de paradigmă pe care ONU a propus-o prin Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități.”
Ea a subliniat faptul că articolul 19 din convenție stabilește în mod clar datoria noastră de a recunoaște drepturile egale ale persoanelor cu dizabilități și de a asigura incluziunea și participarea deplină în comunitate prin: Unul, asigurând libera alegere a condițiilor de viață; Al doilea, asigurarea accesului la această alegere, ceea ce înseamnă că avem nevoie de resurse financiare și economice pentru a face acest lucru. Trei, prin asigurarea unui cadru cuprinzător și holistic de furnizare a serviciilor publice prin acele mijloace financiare, variind de la acces la sănătate, educație, angajare pe scurt, acces la viață nu numai pentru persoanele cu dizabilități, ci și pentru familiile acestora, astfel încât construi cu adevărat un serviciu bazat pe comunitate.
Ea a adăugat: „Trebuie să ne asigurăm că construim acel sistem bazat pe comunitate printr-o strategie sistemică, printr-o politică economică bine plasată, printr-un cadru holistic, prin monitorizare unde ne asigurăm că se întâmplă cu adevărat”.
Dl Éctor Jaime Ramírez Barba, observator la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei pentru partidul Pan mexican, a declarat că „în Mexic, cred că ar trebui să respectăm recomandarea dată în acest raport, pe care sper să o aprobe această Adunare”.
