„De fiecare dată când vorbesc despre asta, plâng”, a spus ea Știri ONU, descriind modul în care propaganda a răspândit mesaje de ură care au declanșat un val mortal de violență de nespus. Ea a pierdut 60 de membri ai familiei și prieteni în masacelul în masă.
Înainte de comemorarea de către Adunarea Generală a ONU a Ziua internațională de reflecție asupra genocidului din 1994 împotriva tutsi din Rwanda, a vorbit doamna Mutegwaraba Știri ONU despre discursul instigator la ură în era digitală, despre modul în care atacul din 6 ianuarie asupra Capitoliului Statelor Unite a declanșat o frică adânc înrădăcinată, cum a supraviețuit genocidului și cum i-a explicat propriei ei fiice evenimentele prin care a trăit.
Interviul a fost editat pentru claritate și lungime.
Știri ONU: În aprilie 1994, a fost lansat un apel la radio în Rwanda. Ce spunea și cum te-ai simțit?
Henriette Mutegwaraba: A fost terifiant. Mulți oameni cred că uciderea a început în aprilie, dar începând cu anii 1990, guvernul a publicat-o acolo, în mass-media, ziare și radio, încurajând și predicând propaganda anti-tutsi.
În 1994, ei îi încurajau pe toți să meargă în fiecare casă, să-i vâneze, să omoare copii, să omoare femei. Pentru o lungă perioadă de timp, rădăcinile urii au rămas foarte adânc în societatea noastră. Pentru a vedea că Guvernul era în spatele ei, nu exista nicio speranță că vor exista supraviețuitori.
Un băiat ruandez de 14 ani din orașul Nyamata, fotografiat în iunie 1994, a supraviețuit genocidului ascunzându-se sub cadavre timp de două zile.
Știri ONU: Puteți descrie ce s-a întâmplat în acele 100 de zile, în care mai mult de un milion de oameni au fost uciși, majoritatea cu macete?
Henriette Mutegwaraba: Nu au fost doar macete. Orice mod întortocheat la care te poți gândi, au folosit. Au violat femei, au deschis pântecele femeilor însărcinate cu un cuțit și au băgat în viață oamenii în gropi septice. Ne-au ucis animalele, ne-au distrus casele și mi-au ucis întreaga familie. După genocid, nu mai aveam nimic. Nu puteai spune dacă a existat vreodată o casă în cartierul meu sau vreun tutsi acolo. S-au asigurat că nu există supraviețuitori.
Știri ONU: Cum te vindeci de acea teroare și traumă? Și cum explici ce s-a întâmplat cu fiica ta?
Henriette Mutegwaraba: Genocidul ne-a complicat viața în multe feluri. Să fii conștient de durerea ta este foarte important, apoi înconjoară-te de oameni care înțeleg și validează povestea ta. Împărtășește-ți povestea și decide să nu fii o victimă. Încearcă să mergi înainte. Am avut atâtea motive să fac asta. Când am supraviețuit, sora mea tânără avea doar 13 ani și ea era motivul principal. Am vrut să fiu puternică pentru ea.
Ani de zile nu am vrut să-mi simt durerea. Nu am vrut ca fiica mea să știe pentru că avea să o întristeze și să o vadă pe mama ei, care era rănită. Nu am avut răspunsuri la unele întrebări pe care le-a pus. Când a întrebat de ce nu are bunic, i-am spus că oamenii ca mine nu au părinți. Nu am vrut să-i dau o așteptare că mă va vedea când va merge pe culoar și se va căsători. Nu era nimic care să-mi dea speranță.
Acum, are 28 de ani. Vorbim despre lucruri. Ea mi-a citit cartea. E mândră de ceea ce fac.
Știrile ONU: În cartea dvs., Prin orice mijloace necesare, te adresezi procesului de vindecare și expresiei „niciodată din nou”, legată de Holocaust. Ați vorbit și despre atacul asupra capitalei din Washington, DC din 6 ianuarie 2021, spunând că nu ați mai simțit acest sentiment de frică din 1994 în Rwanda. Poți vorbi despre asta?
Henriette Mutegwaraba: Continuăm să spunem „niciodată din nou”, și continuă să se întâmple: Holocaustul, Cambodgia, Sudanul de Sud. Oamenii din Republica Democratică Congo sunt uciși acum, așa cum vorbesc.
Trebuie făcut ceva. Genocidul poate fi prevenit. Genocidul nu are loc peste noapte. Se mișcă în grade de-a lungul anilor, lunilor și zilelor, iar cei care orchestrează genocidul știu exact ce intenționează.
În acest moment, țara mea adoptivă, Statele Unite, este foarte divizată. Mesajul meu este „trezește-te”. Se întâmplă atât de multă propagandă, iar oamenii nu sunt atenți. Nimeni nu este imun la ceea ce s-a întâmplat în Rwanda. Genocidul se poate întâmpla oriunde. Vedem semnele? Da. A fost șocant să văd că se întâmplă așa ceva în Statele Unite.
Discriminarea rasială sau etnică a fost folosită pentru a insufla frică sau ura față de ceilalți, ducând adesea la conflicte și război, ca în cazul genocidului din Rwanda din 1994.
Știri ONU: Dacă era digitală ar fi existat în 1994 în Rwanda, ar fi fost mai rău genocidul?
Henriette Mutegwaraba: Intru totul. Toată lumea are un telefon sau un televizor în multe țări în curs de dezvoltare. Un mesaj care obișnuia să dureze ani să se răspândească poate fi acum difuzat și, într-o secundă, toată lumea din lume îl poate vedea.
Dacă ar fi existat Facebook, Tik Tok și Instagram, ar fi fost mult mai rău. Oamenii răi merg mereu la tineri, ale căror minți sunt ușor de corupt. Cine este acum pe social media? De cele mai multe ori, tineri.
În timpul genocidului, mulți tineri s-au alăturat miliției și au participat, cu pasiune. Au cântat acele cântece anti-tutsi, au intrat în case și au luat ce aveam.
Știri ONU: Ce poate face ONU pentru a înăbuși un astfel de discurs instigator la ură și pentru a preveni repetarea în ceea ce a devenit acel discurs instigator la ură?
Henriette Mutegwaraba: Există o modalitate prin care ONU să oprească atrocitățile. În timpul genocidului din 1994, întreaga lume a închis ochii. Nimeni nu a venit să ne ajute când mama era ucisă, când sute de doamne erau violate.
Sper că acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată nimănui din lume. Sper că ONU poate găsi o modalitate de a răspunde rapid la atrocități.
Numele victimelor genocidului din Zidul Rwandei la Centrul Memorial Kigali
Știri ONU: Aveți un mesaj pentru tinerii care manevrează prin rețelele sociale, văd imagini și aud discursuri instigatoare la ură?
Henriette Mutegwaraba: Am un mesaj pentru părinții lor: îi înveți pe copiii tăi despre dragoste și grijă față de vecinii lor și de comunitate? Acesta este fundamentul pentru a crește o generație care va iubi, respecta vecinii și nu va accepta discursul instigator la ură.
Începe de la familiile noastre. Învață-ți copiii dragostea. Învață-ți copiii să nu vadă culoarea. Învață-ți copiii să facă ceea ce este corect pentru a proteja familia umană. Acesta este un mesaj pe care îl am.
