Înregistrările scrise ne pot spune multe despre civilizațiile antice. Cercetările recente despre șerpii veninoși descriși într-un papirus egiptean antic sugerează mai multe decât ați putea crede. O gamă mult mai diversă de șerpi decât ne-am imaginat vreodată trăia în țara faraonilor – ceea ce explică și de ce scriitorii egipteni antici erau atât de preocupați de tratarea mușcăturilor de șarpe, scrie The Converstion. La fel ca picturile rupestre, textele de la începutul istoriei scrise descriu adesea animale sălbatice. Ele pot oferi câteva detalii remarcabile, dar identificarea speciilor descrise poate fi dificilă. De exemplu, documentul egiptean antic numit Papirusul Brooklyn, datat cu aproximativ 660 – 330 î.Hr. dar probabil o copie a unui document mult mai vechi, enumeră diferite tipuri de șerpi cunoscuți la acea vreme, consecințele mușcăturii lor și tratamentul lor.
Pe lângă simptomele mușcăturii, papirusul descrie și zeitatea asociată cu șarpele sau a cărei intervenție ar putea salva victima. Mușcătura „marelui șarpe Apophis” (un zeu care a luat forma unui șarpe), de exemplu, este descrisă ca provocând moarte rapidă. De asemenea, cititorii sunt atenționați că acest șarpe nu are cei doi dinți obișnuiți, ci patru, o caracteristică rară pentru un șarpe astăzi.
Șerpii veninoși descriși în Papirusul Brooklyn sunt diverși: sunt enumerate 37 de specii, dintre care descrierile pentru 13 s-au pierdut. Astăzi, regiunea Egiptului Antic găzduiește mult mai puține specii. Acest lucru a provocat multe dezbateri în rândul cercetătorilor cu privire la speciile descrise.
Șarpele cu patru dinți Nu există niciun concurent pentru marele șarpe Apophis care trăiește în granițele Egiptului Antic. La fel ca majoritatea șerpilor veninoși, care provoacă majoritatea morților din lume prin mușcături de șarpe, viperele și cobrale găsite acum în Egipt au doar doi dinți, câte unul în fiecare os al maxilarului superior. La șerpi, oasele maxilarelor de pe ambele părți sunt separate și se mișcă independent, spre deosebire de mamifere.
Cel mai apropiat șarpe modern, care are adesea patru dinți, este boomslang-ul (Disopholidus typus) din savanele din Africa sub-sahariană, aflat acum la mai mult de 650 km sud de Egiptul actual. Veninul său poate face ca victima să sângereze din orice orificiu și să provoace o hemoragie cerebrală fatală. Ar putea șarpele Apophis să fie o descriere timpurie și detaliată a unui boomslang? Și dacă da, cum au dat egiptenii antici de un șarpe care trăiește acum atât de departe la sud de granițele lor?
Pentru a afla, oamenii de știință au folosit un model statistic numit modelare de nișă climatică pentru a studia modul în care s-au schimbat de-a lungul timpului intervalele diferitelor șerpi africani și levantini (estul Mediteranei).
Pe urmele șerpilor străvechi
Cercetările arată că climatul mult mai umed din Egiptul Antic timpuriu a fost favorabil pentru o mulțime de șerpi care nu trăiesc acolo astăzi. Oamenii de știință s-au concentrat pe 10 specii din tropicele africane, regiunea Maghreb din Africa de Nord și Orientul Mijlociu care ar putea corespunde descrierilor din papirus. Printre aceștia se numără unii dintre cei mai faimoși șerpi veninoși din Africa, cum ar fi mamba neagră, vipera care răcnește și boomslang. Cercetătorii au descoperit că nouă dintre cele zece specii probabil trăiau în Egiptul Antic. De exemplu, este posibil ca boomslang-urile să fi trăit de-a lungul coastei Mării Roșii în locuri care în urmă cu 4,000 de ani făceau parte din Egipt.
În mod similar, Papirusul din Brooklyn descrie un șarpe „modelat ca o prepeliță” care „șușește ca burduful unui aurar”. Vipera zgomotătoare (Bitis arietans) se potrivește acestei descrieri, dar acum trăiește doar la sud de Khartoum în Sudan și în nordul Eritreei. Din nou, oamenii de știință cred că aria de acțiune a acestei specii sa extins cândva mult mai spre nord.
S-au schimbat multe de la perioada modelată de cercetători. Uscarea climatului și deșertificarea au avut loc acum aproximativ 4,200 de ani, dar poate nu în mod uniform. În Valea Nilului și de-a lungul coastei, de exemplu, agricultura și irigarea ar fi putut încetini uscarea și au permis multor specii să persiste în vremuri istorice. Acest lucru sugerează că mai mulți șerpi veninoși ar fi putut exista în Egipt în timpul faraonilor.
Fotografie ilustrativă de la Pixabay: https://www.pexels.com/photo/gold-tutankhamon-statue-33571/
