Sf. Tihon Zadonski
26. Străin sau rătăcitor
Cine și-a părăsit casa și Patria și locuiește într-o parte străină este străin și rătăcitor acolo, la fel cum un rus care este în Italia sau în alt ținut este străin și rătăcitor acolo. La fel și creștinul, îndepărtat din Patria cerească și trăind în această lume tulbure, străin și rătăcitor. Sfântul Apostol și credincioșii spun despre aceasta: „Nu avem aici cetate permanentă, ci căutăm viitorul” (Evr. 13: 14). Iar Sfântul David mărturisește: „Străin sunt la Tine și străin, ca toți părinții mei” (Ps. 39: 13). Și se mai roagă: „Sunt străin pe pământ; nu ascunde de mine poruncile Tale” (Ps. 119: 19). Un rătăcitor, care trăiește pe o țară străină, depune toate eforturile pentru a face și a realiza ceea ce a venit pe o țară străină. Așa că creștinul, chemat de cuvântul lui Dumnezeu și reînnoit prin sfântul Botez la viața veșnică, încearcă să nu piardă viața veșnică, care aici în lumea aceasta fie se dobândește, fie se pierde. Un rătăcitor trăiește într-o țară străină cu o teamă considerabilă, pentru că se află printre străini. La fel, un creștin, care trăiește în această lume, parcă pe un pământ străin, se teme și este în pază împotriva tuturor, adică a duhurilor răului, a demonilor, a păcatului, a farmecelor lumii, a oamenilor răi și fără Dumnezeu. Toată lumea îl ferește pe rătăcitor și se îndepărtează de el, ca de altcineva decât el însuși și un străin. La fel, toți iubitorii de pace și fiii acestei epoci îl înstrăinează pe adevăratul creștin, se îndepărtează și îl urăsc, de parcă nu le este al lor și le este contrar. Domnul vorbește despre aceasta: „Dacă ai fi din lume, lumea și-ar iubi ai ei; Și pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales din lume, de aceea vă urăște lumea” (Ioan 15:19). Marea, după cum se spune, nu ține un cadavru în ea însăși, ci îl aruncă afară. Așa că lumea volubilă, ca și marea, alungă un suflet evlavios, parcă mort pentru lume. Un iubitor de pace este un copil drag lumii, în timp ce un disprețuitor al lumii și al poftelor ei minunate este un dușman. Rătăcitorul nu întemeiază nimic imobil, adică nici case, nici grădini sau orice altceva asemănător, pe un pământ străin, decât ceea ce este necesar, fără de care este imposibil să trăiești. Deci, pentru un creștin adevărat, totul în această lume este imobil; totul în această lume, inclusiv corpul însuși, va fi lăsat în urmă. Despre aceasta vorbește Sfântul apostol: „Căci n-am adus nimic în lume; Este clar că nu putem învăța nimic din ea” (1 Tim. 6: 7). Prin urmare, un creștin adevărat nu caută nimic în această lume decât ceea ce este necesar, spunând apostolului: „Avand hrană și îmbrăcăminte, ne vom mulțumi cu aceasta” (1 Tim. 6: 8). Rătăcitorul trimite sau poartă lucruri mobile, cum ar fi bani și bunuri, în Patria sa. Deci, pentru un creștin adevărat, lucrurile mobile din această lume, pe care le poate lua cu el și le poate duce în veacul următoare, sunt fapte bune. El încearcă să le adune aici, trăind în lume, ca un negustor duhovnicesc, bunuri spirituale, și să le aducă în Patria Sa cerească, iar odată cu ele să apară și să apară înaintea Tatălui Ceresc. Domnul ne îndeamnă despre aceasta, creștinii: „Adunați-vă comori în ceruri, unde nici molia, nici rugina nu distrug, și unde hoții nu pătrund și nu fură” (Matei 6:20). Fiii acestui veac au grijă de trupul muritor, dar sufletele evlavioase au grijă de sufletul nemuritor. Fiii acestui veac își caută comorile temporale și pământești, dar sufletele evlavioase se străduiesc pentru lucruri veșnice și cerești și doresc asemenea binecuvântări încât „nici ochiul nu le-a văzut, nici urechea nu a auzit și nimic nu a intrat în inima omului” (1 Cor. . 2:9). Ei privesc la această comoară, invizibilă și de neînțeles prin credință, și neglijează tot ce este pământesc. Fiii acestei epoci încearcă să devină celebri pe pământ. Dar adevărații creștini caută slava în ceruri, unde se află Patria lor. Fiii acestei epoci își împodobesc trupurile cu diverse haine. Și fiii Împărăției lui Dumnezeu împodobesc sufletul nemuritor și sunt îmbrăcați, după îndemnul apostolului, „cu milă, bunătate, smerenie, blândețe, îndelungă răbdare” (Col. 3: 12). Și, prin urmare, fiii acestei epoci sunt nesimțiți și nebuni, pentru că ei caută ceva care în sine nu este nimic. Fiii Împărăției lui Dumnezeu sunt raționali și înțelepți, deoarece le pasă de ce conține fericirea veșnică în ei înșiși. Este plictisitor pentru un rătăcitor să trăiască într-un pământ străin. Așa că este plictisitor și întristat pentru un creștin adevărat să trăiască în această lume. În această lume el este pretutindeni în exil, închisoare și loc de exil, de parcă ar fi fost îndepărtat din Patria cerească. „Vai de mine”, spune Sfântul David, „că viața mea în exil este lungă” (Ps. 119: 5). Așa că alți sfinți se plâng și suspină despre asta. Rătăcitorul, deși este plictisitor să trăiască pe un pământ străin, trăiește totuși de dragul nevoii pentru care și-a părăsit Patria. La fel, deși este întristat pentru un creștin adevărat să trăiască în această lume, atâta timp cât Dumnezeu poruncește, el trăiește și îndură această rătăcire. Rătăcitorul își are întotdeauna Patria și casa în minte și în memorie și vrea să se întoarcă la Patria. Evreii, fiind în Babilon, au avut întotdeauna patria lor, Ierusalimul, în gândurile și amintirile lor și și-au dorit cu ardoare să se întoarcă la patria lor. Așa că adevărații creștini din această lume, ca pe râurile Babilonului, stau și plâng, amintindu-și de Ierusalimul ceresc – Patria Cerească, și își ridică ochii spre el suspinând și plângând și vor să vină acolo. „De aceea gemum, dorind să fim îmbrăcați cu locașul nostru ceresc”, geme sfântul Pavel împreună cu credincioșii (2 Cor. 5: 2). Pentru fiii acestui veac, dependenți de lume, lumea este ca o patrie și un paradis și, prin urmare, nu vor să fie despărțiți de ea. Dar fiii împărăției lui Dumnezeu, care și-au despărțit inimile de lume și suferă tot felul de necazuri în lume, vor să vină în acea Patrie. Pentru un creștin adevărat, viața în această lume nu este altceva decât suferință constantă și cruce. Când un rătăcitor se întoarce în Patrie, la casa lui, familia, vecinii și prietenii lui se bucură de el și salută sosirea lui în siguranță. Astfel, când un creștin, după ce și-a desăvârșit rătăcirile în lume, vine în Patria cerească, toți Îngerii și toți sfinții locuitori ai cerului se bucură de el. Un rătăcitor care a venit în Patrie și acasă trăiește în siguranță și se liniștește. Deci un creștin, care a intrat în Patria cerească, se liniștește, trăiește în siguranță și nu se teme de nimic, se bucură și se bucură de fericirea lui. De aici vezi, creștine: 1) Viața noastră în această lume nu este altceva decât rătăcire și migrație, așa cum spune Domnul: „Voi sunteți străini și migranți înaintea Mea” (Lev. 25: 23). 2) Adevărata noastră Patrie nu este aici, ci în ceruri, și pentru aceasta am fost creați, reînnoiți prin Botez și chemați de Cuvântul lui Dumnezeu. 3) Noi, ca cei chemați la binecuvântările cerești, nu trebuie să căutăm bunurile pământești și să ne lipim de ele, decât pentru ceea ce este necesar, cum ar fi hrana, îmbrăcămintea, casa și alte lucruri. 4) Un creștin care trăiește în lume nu are altceva de dorit decât viața veșnică, „căci acolo unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta” (Matei 6:21). 5) Cine vrea să fie mântuit trebuie să se despartă de lume în inima lui până când sufletul său se va îndepărta de lume.
27. Cetăţean
Vedem că în această lume o persoană, indiferent unde locuiește sau unde se află, este numită rezident sau cetățean al orașului în care își are casa, de exemplu, un rezident din Moscova este un moscovit, un rezident din Novgorod este un Novgorodian și așa mai departe. La fel, adevărații creștini, deși sunt în această lume, au totuși un oraș în Patria cerească, „al cărui Artist și Ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10). Și sunt numiți cetățeni ai acestui oraș. Acest oraș este Ierusalimul ceresc, pe care Sfântul Apostol Ioan l-a văzut în revelația sa: „Cetatea era aur curat, ca sticla curată; strada orașului este aur curat, ca sticla transparentă; iar cetatea nu are nevoie de soare sau de lună ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o, iar Mielul este Lampa ei” (Apoc. 21:18, 21, 23). Pe străzile sale se cântă în mod constant un cântec dulce: „Aleluia!” (Vezi Apocalipsa 19:1, 3, 4, 6). „Niciun lucru necurat nu va intra în această cetate, nici cineva care săvârșește urâciunea și minciuna, ci numai cei care sunt înscriși în cartea vieții Mielului” (Apocalipsa 21:27). „Și afară sunt câinii și vrăjitorii, și desfrânații, ucigașii și idolatrii și oricine iubește și face nelegiuirea” (Apocalipsa 22:15). Adevărații creștini sunt numiți cetățeni ai acestui oraș frumos și luminos, deși rătăcesc pe pământ. Acolo au sălașurile lor, pregătite pentru ei de Isus Hristos, Răscumpărătorul lor. Acolo își ridică ochii spirituali și oftă din rătăcirile lor. Întrucât nimic necurat nu va intra în această cetate, așa cum am văzut mai sus, „să ne curățim”, iubitul creștin, „de orice murdărie a cărnii și a duhului, desăvârșind sfințenia în frica de Dumnezeu”, conform îndemnului apostolic (2 Cor. 7:1). Și să fim cetățeni ai acestei cetăți binecuvântate și, plecând din această lume, să fim vrednici să intrăm în ea, prin harul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Lui să fie slava cu Tatăl și cu Duhul Sfânt în veci. Amin.
Sursa: Sf. Tihon Zadonsky, „Comara spirituală adunată din lume”.
