De Sfântul Pr. Simeon Noul Teolog,
Din „Învățătură cu mustrare tuturor: regilor, episcopilor, preoților, călugărilor și mirenilor, rostite și rostite prin gura lui DumnezeuMatei 22:21 (extras)
… Episcopii, șefii de eparhii, înțelegeți:
Tu ești amprenta imaginii Mele.
Asezat, tu vorbesti inaintea Mea,
În adunările drepţilor veţi veni.
Sunteți numiți ucenicii Mei,
Purtând chipul Meu divin.
Chiar și peste măsuța comună
Atât de mare putere ai obținut,
Ce am de la Tatăl, Dumnezeu Cuvântul.
Eu sunt Dumnezeu din fire, dar m-am întrupat
Și am devenit bărbat, dar în două acte, voi
Și în două naturi. Inseparabile, necontopite.
Eu sunt om și Dumnezeu este perfect.
Ca bărbat, te-am crescut
Cu mâinile tale să Mă atingă și să Mă țină.
Ca Dumnezeu, sunt inaccesibil pentru tine
Și evaziv pentru mâinile tale de muritor.
Sunt invizibil orbilor cu duhul,
Pentru toată măcelul – am rămas inaccesibil,
Dumnezeu și omul într-un singur ipostas universal al Sinelui.
Printre episcopi sunt aceia
Care cu sana lor au devenit mândri,
Și se ridică deasupra celorlalți,
Considerându-i pe toți ca fiind lipsiți de valoare și inferiori.
Sunt destul de mulţi episcopi care
Sunt prea departe de demnitatea statului lor.
Nu vorbesc despre cele unde
Cuvintele cu faptele, cu viața sunt una,
Și viețile lor reflectă învățătura și cuvintele.
Dar spun multe despre episcopi,
A căror viață nu se potrivește predicării lor
Și pe care secretele Mele groaznice nu le cunosc,
Și ei cred că pâinea Mea de foc se urcă,
Dar pâinea Mea într-adevăr, la fel de simplă, ei o disprețuiesc,
Și ei mănâncă pâine simplă, dar slava Mea nevăzută,
Este imposibil să le observăm deloc.
Astfel, puțini dintre episcopii Mei sunt vrednici.
Sunt mulți care au rang înalt
Și în aparență sunt smeriți, dar cu un fals,
Cu o smerenie dezgustătoare, stupidă, ipocrită.
Urmărind numai laudele omenești,
Mă disprețuiesc, Creatorul întregului univers,
Și ca om sărac sunt – disprețuit și respins.
Ei țin trupul Meu nedemn,
Se străduiesc să se ridice mai presus de toate, și nu au făcut-o
Veşmintele harului Meu care
Nu au dobândit niciodată în vreun fel.
În templul Meu, ei vin cu îndrăzneală nepoftiti,
Ei intră în adâncurile conacelor nerostite,
Care sunt nedemne nici din exterior de privit.
Dar cu milă suport nerușinarea lor.
Intrând, ei Îmi vorbesc ca unui prieten:
Ei nu vă vor ca servitori, ci ca camarazi
Să se arate – și să stea acolo fără teamă.
Fără harul meu,
Ei promit oamenilor să se roage pentru ei,
Deși vinovat de multe păcate,
Au îmbrăcat haine strălucitoare,
Dar par curate doar la exterior.
Sufletele lor sunt mai murdare decât noroiul din mlaștini,
Sunt mai groaznice decât otrava mortală,
Tăi răufăcători, drepți doar în aparență.
Ca cândva trădătorul Iuda,
El a luat pâine de la Mine și a mâncat-o nevrednic,
De parcă această pâine ar fi cel mai obișnuit lucru,
Și în acel moment „cu pâine” a intrat diavolul în el,
L-a transformat într-un trădător nerușinat al lui Dumnezeu.
Un executor perfid al testamentului său,
Sclavul și slujitorul lui Iuda a făcut-o.
Acest lucru se va întâmpla fără să știe celor care
Care cu îndrăzneală, mândrie și nevrednicie
Tainele Mele Divine se ating.
În special șefii eparhiilor, ai capitalelor,
Preoți des
Înainte de Împărtășanie ei au conștiința arsă,
Și apoi – complet condamnat deja.
Intră cu îndrăzneală în Curtea Mea Divină,
Ei stau la altar fără rușine și vorbesc între ei,
Nu Mă văd și nu mă simt deloc
Gloria mea divină inabordabilă.
Ei bine, dacă ar putea vedea, nu ar îndrăzni
Nici nu ar îndrăzni să se comporte așa
Să intre în vestibulul unei biserici ortodoxe.
...
Care dintre noi, preoții, astăzi
Mai întâi s-a curățat de vicii
Și abia atunci a îndrăznit să fie preot?
Cine ar putea spune fără teamă,
Că a disprețuit slava pământească și a acceptat preoția
Numai pentru gloria divină cerească?
Cine singur L-a iubit pe Hristos cu totul,
Și a respins aurul și bogățiile?
Cine trăiește modest și se mulțumește cu puțin?
Și cine nu a deturnat niciodată?
Cine nu este chinuit de conștiință pentru mită?
