Convenția Europeană a Drepturilor Omului, enumeră drepturile și libertățile fundamentale care nu pot fi niciodată încălcate de statele care au ratificat Convenția. Acestea includ drepturi precum: dreptul la viață sau interzicerea torturii, dreptul la libertate și securitate și dreptul la respectarea vieții private și de familie.
Convenția oferă o bază juridică comună care permite aceeași înțelegere a drepturilor omului pentru fiecare persoană, indiferent în ce țară din Europa își are reședința, și chiar dacă aceste state nu împărtășesc aceleași tradiții politice, juridice sau sociale.
Scrisă în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial
Convenția a fost concepută și scrisă în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial pentru a proteja indivizii împotriva abuzurilor statelor lor, pentru a crea încredere între populații și guverne și pentru a permite dialogul între state.
Europa și lumea în general s-au dezvoltat considerabil începând cu 1950, atât din punct de vedere tehnologic, cât și din punct de vedere al persoanei și al constructelor societale. Cu astfel de schimbări în ultimele șapte decenii, lacunele în realitățile trecute și lipsa de previziune în formularea anumitor articole din Convenție ridică provocări în ceea ce privește modul de a percepe și proteja drepturile omului în lumea de azi.
Pentru a aborda aceste provocări, Convenția Europeană a trebuit să evolueze. A fost revizuit frecvent și au fost adăugate noi protocoale pentru a lărgi sfera drepturilor omului, luând în considerare schimbările din societate, inclusiv problemele legate de noile tehnologii, bioetică sau mediu, dar și alte aspecte pe care astăzi le considerăm normale precum precum protecția proprietății, dreptul la alegeri libere sau libertatea de circulație.
Dezvoltatorii care au formulat textul Convenției Europene au fost educați și au funcționat într-o perioadă în care drepturile omului nu se aflau în centrul legislației și al modelului social. De aceea a fost necesar să o formulăm în primul rând. A trebuit să ajungă la un acord politic într-o lume care tocmai a trecut prin două războaie mondiale și s-a confruntat cu multe provocări foarte severe și, în unele cazuri, este posibil ca aceste țări să nu fi fost încă pe deplin pregătite pentru drepturile universale ale omului.
Realități noi cu dezvoltare tehnologică și atitudini sociale
De când Convenția a fost deschisă spre semnare în 1950, au avut loc schimbări semnificative de atitudine față de chestiuni precum pedeapsa capitală și discriminarea pe criterii de gen și dizabilități. În plus, Convenția Europeană trebuie aplicată și în legătură cu lucruri care nu existau în 1950, cum ar fi camerele de securitate cu utilizare largă (cunoscute sub numele de CCTV) în spații publice și în magazine, fertilizare in vitro (FIV), internet, diverse progrese medicale și multe alte lucruri.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, principalul organ juridic al Consiliului din Europa care interpretează Convenția Europeană și se pronunță asupra cazurilor legate de aplicarea ei sau de lipsa acesteia în viața reală atunci când este adusă în fața ei, s-a pronunțat asupra multor probleme de societate precum avortul, sinuciderea asistată, perchezițiile corporale, sclavia domestică, purtarea simbolurilor religioase. în şcoli, protecţia surselor jurnaliştilor şi păstrarea datelor ADN.
În unele cazuri, au fost ridicate critici împotriva Convenției Europene, și mai precis a interpretării acesteia, că aceasta s-a extins „dincolo de ceea ce au avut în vedere autorii Convenției atunci când au semnat-o”. Asemenea afirmații au fost, de obicei, ridicate de anumite fracțiuni conservatoare, dar în analiza acestora se găsește în realitate a fi deplasate și arată puțină înțelegere a modului în care sunt făcute și interpretate legile.
Obiecțiile la „activismul judiciar” al Curții Europene a Drepturilor Omului, care în cazuri foarte rare se pot baza pe o decizie reală îndoielnică a Curții, sunt de obicei urmăribile la aspecte în care reclamantul nu este de acord cu hotărârea, mai degrabă decât cu faptul Curtea interpretează anumite aspecte ale Convenției Europene în lumina condițiilor actuale, inclusiv a altor drepturi internaționale privind drepturile omului.
Tratarea Convenției Europene ca „instrument viu” este esențială pentru ca legea să se adapteze la aceste schimbări, iar drepturile omului semnificative trebuie să rămână o realitate. Convenția Europeană trebuie să fie un „instrument viu” pe măsură ce lumea se schimbă, fără a modifica spiritul a ceea ce sunt drepturile omului.
