Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost elaborată de grupuri și experți în cadrul Consiliului Europei care se formează în 1949-1950, pe baza unui proiect anterior elaborat de Mișcarea Europeană.
După dezbateri ample, Adunarea Consiliului Europei a trimis propunerea sa de Cartă a Drepturilor Omului, care fusese elaborată de peste 100 de parlamentari în vara anului 1949, organului decizional al Consiliului, Comitetul de Miniștri.
Proiectele Mișcării Europene, prin care Adunarea Consultativă a Consiliului Europei a fost influențată considerabil, prevedeau garantarea „libertății de arestare arbitrară, detenție și exil, precum și alte măsuri, în conformitate cu articolele 9, 10 și 11 din Declarația Universală a Națiunilor Unite privind drepturile omului.”
Acest text nu a dat naștere niciunei discuții în cadrul Adunării și a fost reprodus fără modificări în Recomandarea Adunării din 8 septembrie 1949.
Comitetul de experți proiectul noului text al convenției
Comitetul de Miniștri al Consiliului din Europa s-a întâlnit în noiembrie 1949, iar după o revizuire a refuzat să accepte proiectul de Convenție pregătit de Adunare. O preocupare principală a fost aceea că drepturile care trebuiau garantate erau doar enumerate și că controlul restricțiilor asupra drepturilor era conținut în formă generală.
Comitetul de Miniștri a solicitat apoi înființarea unui comitet de experți juridici care să elaboreze un proiect de convenție care să servească drept bază pentru discuțiile viitoare. Ei au furnizat Recomandarea Adunării pentru a Drepturile Omului Cartă către nou înființat Comitetul de experți în drepturile omului. Comitetul a primit sarcina de a determina dacă drepturile ar trebui definite mai precis, de exemplu pentru a le alinia legislației și condițiilor existente, sau lăsate ca declarații generale de principii.
Mandatul Comitetului de experți a afirmat că: „trebuie acordată atenția cuvenită progreselor realizate în această chestiune de către organele competente ale Națiunilor Unite”.
Proiectul internațional Pactul cu privire la drepturile omului pregătit de Comisia Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului la mijlocul anului 1949, includea un articol despre securitatea persoanei, care spunea:
1. Nimeni nu poate fi supus arestării sau detenției arbitrare.
2. Nimeni nu poate fi privat de libertate decât pentru motivele și în conformitate cu procedura stabilită de lege.
Comitetul de experți a procedat în direcția unei reduceri a drepturilor în formulări de drept pozitiv care pare să fi servit scopului de a proteja mai degrabă interesele statului decât interesele individuale. Statul urma să se bucure de securitate juridică împotriva altor state, acesta era punctul de vedere primordial.
Comitetului de Experți în Drepturile Omului al Consiliului Europei a primit „observații ale Guvernului Regatului Unit primite de Secretarul General” la 4 ianuarie 1950. În aceste comentarii, Guvernul Regatului Unit a sugerat, printre altele, modificări ale articolului privind securitatea persoană care o limitează pentru anumite persoane. Ei au prezentat acest lucru ca fiind „detenția legală a persoanelor nesănătoase sau a minorilor, prin ordin legal, în scopul supravegherii educaționale”.
Guvernul Marii Britanii fusese deja parte la o prezentare cu același conținut adresată Comisiei Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului în ceea ce privește proiectul de la mijlocul anului 1949 al Convenției Internaționale. Pactul cu privire la drepturile omului. Sa bazat pe îngrijorarea că textul întocmit al drepturilor omului urmărea să pună în aplicare drepturile universale ale omului, inclusiv pentru persoanele cu tulburări mintale (dizabilități psihosociale), care intră în conflict cu legislația și politica socială în vigoare în Regatul Unit și în alte țări.
La prima sa reuniune din februarie 1950, Comitetul de experți în drepturile omului a examinat propunerile inițiate de mai mulți dintre membrii săi. Membrul suedez, judecătorul Torsten Salén a subliniat că ar trebui să fie posibil ca statul să ia „măsurile necesare” pentru a combate vagabondajul și alcoolismul.
Sir Oscar Dowson (Regatul Unit) a repetat propunerea guvernului său, în special articolul privind libertatea și securitatea persoanei care vizează în principal persoanele cu tulburări mintale (cu alte cuvinte, persoanele cu dizabilități psihosociale).
Proiectul preliminar de Convenție, convenit în cele din urmă de Comitetul de experți la sfârșitul primei sale reuniuni, a repetat cuvânt cu cuvânt articolele Declarației Universale privind drepturile la viață și că: „Nimeni nu va fi supus arestării, detenției sau exilului arbitrar. ”
Britanicii au oferit în urma acesteia un nou amendament cu o ușoară modificare de text, dar cu același conținut ca și propunerea lor anterioară, pentru următoarea reuniune a Comitetului de redactare. Comitetul era format din Sir Oscar Dowson (care a înaintat propunerea), domnul Martin Le Quesne (diplomat de la Serviciul Extern al Regatului Unit), domnul Birger Dons-Møller (diplomat al Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei) și judecătorul Torsten Salén (Suedia).
De data aceasta, comitetul format din patru membri – dintre care doi erau din Marea Britanie, unul din Danemarca (care a susținut propunerea inițială a Regatului Unit) și cel din Suedia – a inclus atât amendamentele propuse de Regatul Unit, cât și de Suedia la Convenție. Prin această modificare, articolul privind securitatea persoanei a scos în evidență „persoanele cu mintea nesănătoasă, dependenții de alcool sau de droguri sau vagabonzi” din populația generală.
Finalizarea Convenției
Proiectul de Convenție înaintat în final Comitetului Miniștrilor de către Comitetul de experți conținea două articole corespunzătoare prezentului articol 5, privind libertatea și securitatea persoanei.
Acest proiect de Convenție a fost revizuit de o Conferință a Înalților Funcționari, care s-a întrunit în iunie 1950. Aceștia au avut multe probleme de discutat, dar din motive necunoscute nu au inversat textul articolului despre libertatea și securitatea persoanelor. Raportul și proiectul de Convenție adoptat de Conferința Înalților Funcționari au fost depuse în fața Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei în august 1950. La 7 august 1950, Comitetul de Miniștri a convenit asupra proiectului „Convenției pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăți fundamentale.”
La 3 noiembrie 1950, un comitet de experți juridici a examinat pentru ultima dată textul convenției și a introdus o serie de corecții de formă și traducere. Cu acea ocazie, articolul 5 a fost supus unor mici modificări, dintre care niciuna nu se referă la scutiri specifice pentru „persoanele cu mintea nesănătoasă, dependenții de alcool sau de droguri sau vagabonzi”. Convenția a primit astfel forma finală. Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost semnată a doua zi.
Convenția Europeană autorizează privarea de libertate pe motiv de „nebunie”
Articolul 5 al Convenției privind dreptul la libertate și securitatea persoanei prin activitatea reprezentanților Regatului Unit, Danemarca și Suedia, conform instrucțiunilor seniorilor lor din ministerele lor de externe, au ajuns astfel să includă un limbaj specific care permite detenția legală a conceptului foarte larg și nedefinit de „persoane cu mintea nesănătoasă” doar pe motiv că au sau se crede că au dizabilități psihosociale. Cu alte cuvinte, este scris în Convenția Europeană a Drepturilor Omului că angajamentele psihiatrice involuntare și, în plus, că privarea de libertate a alcoolicilor și a vagabonților sunt în conformitate cu standardul european al drepturilor omului, atâta timp cât acestea sunt făcute în baza unei legi naționale.
Acest paragraf al Convenției nu a fost modificat de atunci și este încă în vigoare.
